Pagini

luni, 27 mai 2013

DISCRIMINAREA DE GEN



                            

DISCRIMINAREA

 

Discriminarea este actiunea prin care unele persoane sunt tratate diferit sau lipsite de anumite drepturi în mod nejustificat, pe baza unor considerente neîntemeiate.

  

În majoritatea țărilor democratice există legi împotriva discriminării, iar egalitatea de tratament este în general garantată de Constituție. Cu toate acestea fenomenele de discriminare există chiar și în absența unor legi pro-discriminare, și împotriva eforturilor legislative de combatere a fenomenului.

Printre cele mai frecvente fenomene de discriminare se află: discriminarea pe bază de vârstă, de avere, de convingeri politice, de naționalitate, de rasă, de sex, de religie, de orientare sexuală, handicap etc.

În unele locuri au fost tentative controversate de utilizare a cotelor rasiale pentru a remedia efectele negative ale discriminării.

În sociologie termenul "discriminare" este tratamentul defavorabil al unui individ sau al unui grup de indivizi bazat pe aparteneța lor la o anumită "clasă" sau "categorie". 

Discriminarea se referă la comportamentul pe care o persoană, o instituție sau un grup de persoane o au împotriva membrilor respectivei clase sau categorii. Poate implica excluderea sau limitarea accesului membrilor grupului de persoane discriminat de la exercițiul anumitor drepturi și șanse care altfel sunt disponibile celorlalte grupuri sociale. 

Filosofii morali l-au definit ca fiind un tratament sau o atenție defavorabilă . Aceasta este o definiție comparativă. Un individ nu trebuie neapărat să fie lezat pentru a fi discriminat. El sau ea, trebuie doar să fie tratați mai rău decât alții pentru anumite motive arbitrare, pentru a fi discriminați. 

Ca exemplu, dacă cineva decide să doneze pentru a ajuta copiii orfani, dar decide să doneze mai puțin, să spunem, pentru un copil negru dintr-o atitudine rasistă, donatorul va acționa în mod discriminatoriu, chiar dacă îi ajută cu bani.

În conformitate cu definiția Națiunilor Unite "comportamentele discriminatorii pot lua multe forme, dar toate implică o anume formă de excludere sau respingere sau de tratament inegal". In multe țări au existat și încă există chiar legi discriminatorii.


 
În România

În România, potrivit legii nr. 324 din 14 iulie 2006, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Discriminarea de gen (numită și sexism) este o atitudine sau prejudecată, exprimată sau ne-exprimată, privind superioritatea unui reprezentant al unui sex asupra altui sex și cu discriminarea acestuia din urmă. Termenul provine din limba engleză, sexismul fiind considerat un termen paralel cu rasismul, existând multe similitudini între cele două. 

Anii 1960 au fost plini de activitățile mișcării americane care milita pentru drepturile femeii în societate, această mișcare progresistă luptând contra discriminării sexuale.

Termenul discriminare sexuală se poate referi și la bărbați care sunt defavorizați din cauza sexului feminin, cu toate că această discriminare este mult mai rară decât discriminarea la adresa femeilor.
Discriminarea de gen, una dintre formele de discriminare alaturi de cea pe criterii de varsta, convingeri politice, rasa si religie, reprezinta o problema recunoscuta la nivel mondial.

Mentalitatea ca femeia trebuie sa isi indeplineasca rolul de mama si casnica, iar implicarea in activitatile profesionale ar trebui sa ocupe un plan secund, este un subiect care provoaca discutii la nivel public.

În prezent, discriminarea bazată pe sex este definită ca o acțiune ostilă împotriva unei alte persoane, dar care nu ar fi avut loc cu o persoana de alt sex. Aceasta este considerată o formă de prejudiciu și este ilegală în anumite condiții enumerate în majoritatea țărilor.
Discriminarea sexuală poate apărea în diferite contexte. De exemplu, un angajat poate fi discriminat prin a-i pune întrebări discriminatorii în timpul unui interviu de angajare, sau pentru că un angajator nu a angajează, nu promovează sau concediază pe nedrept un angajat pe baza de sex, sau angajatorii plătesc inegal în funcț
ie de sex.

Desi sexismul se referă la credințele și atitudinile în raport cu sexul unei persoane, astfel de convingeri și atitudini sunt de natură socială și în mod normal nu au consecințe juridice.

Discriminarea femeilor

În ciuda eforturilor pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, în multe domenii cele două sexe nu se bucură de aceleaşi avantaje. Printre acestea se numără munca, salariile, accesul la politică şi echilibrul familie-carieră. Femeile câştigă încă mai puţin decât bărbaţii, nu sunt la fel de vizibile în politică şi întâmpină dificultăţi în echilibrarea vieţii de familie cu cea profesională. Insa viaţa femeilor s-a îmbunătăţit considerabil în ultima vreme. În ultimii treizeci de ani, statutul juridic al femeii s-a îmbunatatit, dar egalitatea între sexe este departe de a fi o realitate. Efectele incalcarii drepturilor femeii si egalitatii dintre sexe sunt putin mai diferite astazi decat in trecu
t.



 

Femeile mai sunt înca marginalizate în viata politica si publica, sunt platite mai prost decât barbatii pentru munci de valoare egala. Pe langa toate aceastea cel mai rau este ca femeile sunt victime ale violentei si ale traficului si prostitutiei fortate. Violenta domestica reprezinta o incalcare a drepturilor si libertatilor femeii scopul principal al abuzului fiind intimidarea, subordonarea si controlul, iar printre efecte se enumera traumele, bolile cronice, aparitia unor tulburari psihice si chiar decesul. Din cauza violentei, femeile isi pierd increderea in sine si cu personalitatea calcata in picioare ajung sa se creada inferioare si fara aparare, iar altele care vad astfel de fenomene in jur considera automat barbatul superior.

Pentru minimizarea acestui fenomen, statul trebuie sa se implice prin promovarea unor programe educationale in scoli cat si la nivelul populatiei si nu in ultimul rand prin elaborarea unor legi in vederea pedepsirii dure a celor care folosesc violenta impotriva femeii cat si prin promovarea adevaratei libertati.

Prostitutia fortata si traficul cu femei
-Prostitutia fortata sau prostitutie involuntara o putem numi si sclavie sexuala. Femeile sunt sechestrate, vandute,amenintate cu moartea si fortate sa ofere servicii sexuale in schimbul unor sume de bani. Plata ajunge direct la stapan(proxenet), iar victima nu primeste nimic sau in unele cazuri o mica parte. Astfel traficantii, proxenetii,devin stapanii femeii care se prostitueaza fortat ceea ce da nastere la sclavia sexuala. Principala cauza majora a traficului cu femei si a prostitutiei involuntare este lipsa locurilor de munca si a imposibilitatilor oamenilor de a face fata greutatilor economice din acest sistem.

Femeia a fost intodeauna si inca mai este subordonata barbatului si este considerata inferioara lui. In unele culturi erau si inca mai sunt considerate doar proprietatea privata a sotului, iar in altele au primit o libertate destul de mare si drepturi legale, dar chiar si in aceste civilizatii, barbatii sunt considerat sexul superior si au mai multe drepturi.

Rolul femeii este recunoscut ca sotie si mama care trebuie sa dea nastere la cat mai multi copii, care trebuie sa se ocupe cu treburile casnice, iar babartul sa decida in numele familiei. In trecut, in societatea burgheza, femeia era exclusa de la multe decizii de natura economica, politica si chiar privata, aveau posibilitati limitate de educatie, nu dispuneau de bunurile lor, nu puteau semna contracte si nici nu puteau sa lucreze fara consimtamantul lor iar femeile care munceau primeau cele mai mici salarii si erau exploatate la maximum.

Discriminarea barbatilor

Chiar daca este ilegal, patronii angajeaza doar femei pe anumite posturi.

Si barbatii sunt discriminati cateodata. Sunt multi patroni care prefera femeile pentru munca la firmele lor, chiar daca acel job se potriveste de minune si unui barbat. Reporterii Observator au facut un experiment in care au pus angajatorul in cautare de personal fata in fata cu un barbat. Raspunsul - Nu categoric, fara prea multe explicatii.

“Doar fete!” - acesta este raspunsul pe care il primesc cei mai multi barbati care vor sa munceasca ca vanzator. Nu este o meserie dedidacat femeilor si totusi doar ele par sa aiba acces la ea.

“Legea interzice anunturile de angajare pe sex, pe criteriu de gen, deoarece nu se justifica conform fisei postului sa angajam doar femei sau doar barbati pe o anumita profesie.
Nu exista justificare in sensul de a angaja secretara. Si un barbat poate sa efectueze acele activitati”, spune Csaba Asztalos, presedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii.

Ai dreptul sã nu fii
discriminat ! => Sanse egale !



 

 

Realizatori : ATANASOAIE ALINA - MARIA

                     DIMA ANA - MARIA

                    TONCU GEORGIANA  

 Siteografie: http://ro.wikipedia.org/wiki/Discriminare

                      http://ro.wikipedia.org/wiki/Discriminare_sexual%C4%83

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu