Devianța și delincvența

                Devianță și delincvență  
1.Devianța și delincvența: precizări conceptuale

Ca noțiune larg utilizată în societatea contemporană, noțiunea de devianță desemnează, în înțelesul său cel mai general, îndepărtarea, abaterea sau noncomformismul indivizilor față de normele și valorile sociale. În acest sens, o serie de autori consideră devianța ca fiind alcătuită din acele comportamente care violează normele (scrise sau nescrise) ale societății sau ale unui grup social. Deci, un comportament deviant este un comportament „atipic”, care se abate de la poziția standard și încalcă normele recunoscute si acceptate în cadrul unei societăți. Ca și criteriile de definire, criteriile de clasificare ale devianței sunt multiple. Cele mai frecvente criterii de clasificare țin de:
a)natura devianţei

 •devianţa pozitivă, care se referă la finalităţile pozitive ale unui act deviant (inovaţia, invenţia);
 •devianţa negativă, îndreptată contra valorilor unui grup social(infracţiunile);

b)forma de manifestare a devianţei
 •devianţa “deschisă”, identificată de agenţiile de control social;
 •devianţa “ascunsă”, care caracterizează cel mai des “patologiile sexuale” sau actele de corupţie;

c)tipul de devianţă 
  •devianţa penală (infracţiunile);
  •devianţa sexuală (delictele sexuale);
  •devianţa politică (terorismul);
  •devianţa religioasă (fanatismul);
  •devianţa autoagresivă (suicid, consumul de droguri);
  •devianţa familială (maltratarea);

d)caracterul individual sau de grup al devianţei:  
Spre deosebire de devianţa strict “individuală”, cea de“grup” implică socializarea în cadrul unor subculturi deviante, la baza cărora stau anumite norme,valori şi stiluri de viaţă (cazul organizaţiilor criminale, al rețelei prostituției   și al vânzării de droguri).

e)caracterul “normal” sau “patologic” al actului de devianţă comis: Devianţa aşa-zis “normală” este considerată de cea mai mare parte a membrilor grupului social sau a societăţii ca o practică firească, deoarece este manifestată sau practicată de largi segmente ale populaţiei (fumatul, consumul de alcool).

Spre deosebire de devianţa normală,devianţa patologică intră în conflict cu morala publică şi normele sociale, ameninţând stabilitatea şi securitatea socială
a grupurilor. Din această categorie face parte delincvenţa, care implică reacţii puternice de control social. În ansamblul formelor particulare de devianţă, delincvenţa (sau infracţionalitatea) are gradul cel mai ridicat de periculozitate, deoarece afectează cele mai importante  relaţii şi valori sociale şi încalcă regulile şi normele morale sau juridice care orientează comportamentele indivizilor. În literatura de specialitate se disting următoarele trăsături ale delincvenţei:
 

a)încălcarea unei anumite legi care prescrie acţiuni împotriva celor care săvârșesc acest lucru;

 b)manifestarea unui comportament contrar codurilor morale ale grupului;

c)săvârşirea unei acţiuni antisociale cu caracter nociv pentru indivizi sau grupuri sociale. Fenomenul delincvent prezintă aspecte şi forme diferite, în funcţie de săvârşirea, descoperirea şi sancționarea faptelor penale comise de către diferiţi indivizi. Pe baza acestor criterii literatura de specialitate face distincţie între următoarele categorii de delincvenţă :
 

a)delincvența reală, săvârşită ca atare în realitate, denumită adeseori “cifra neagră” a delincvenţei, alcătuită din totalitatea manifestărilor antisociale care au avut loc în realitate; 

b)delincvența descoperit ă,reprezentată de acea  parte  a faptelor  antisociale săvârşite, care  a  fost identificată de către organele de control social;  

c)delincvenţa judecată reprezintă acea parte din delincvenţa“descoperită” care ajunge să fie judecată.
   

  La prima vedere, delincvenţa apare ca fenomen juridic,dar prin determinările sale profunde, prin consecinţele induse ea reprezintă un fenomen social, deoarece abaterile şi încălcările legii lezează cele mai importante valori şi relaţii sociale. Anume prin încălcarea acestora delincvenţa dobândeşte un caracter antisocial, devenind obiectul de studiu al mai multor Ştiinţe sociale, cum sunt: sociologia,criminologia, psihologia etc. Amploarea şi intensitatea fenomenului de delincvenţă socială obligă la luarea în considerare a întregului complex de determinante, dintre care cele mai importante sunt:

 -dimensiunea statistică, de evidenţiere evolutivă în timp şi spaţiu a fenomenului de delincvenţă (în procente, medii);

-dimensiunea juridică care evidenţiază:
•tipul normelor juridice violate prin acte antisociale;
•gravitatea prejudiciilor produse;
•felul sancţiunilor adoptate;
•modalităţile de resocializare a persoanelor delincvente;

-dimensiunea sociologică, pune accentul pe explicarea şi prevenirea socială a delictelor în raport cu multiple fenomene de dezorganizare existente în societate;

-dimensiunea psihologică, evidenţiază structura personalităţii delincvente, atitudinea delincventului faţă de fapta comisă;
-dimensiunea economică subliniază aşa-zisul cost al delictului prin evidenţierea consecinţelor directe şi indirecte ale diferitelor delicte din punct de vedere material;

-dimensiunea prospectivă presupune studierea evoluţiei în viitor a delincvenţei.
       Trecerea în revistă a acestor dimensiuni atestă caracterul interdisciplinar al fenomenului de delincvenţă, ceea ce face extrem de dificilă abordarea şi studierea ansamblului de infracţiuni produse într-o societate.

Concepţii asupra determinismului social al fenomenului de delincvenţă:
În literatura sociologică există un şir  de  teorii  care  relaţionează delincvenţa cu  etiologiile macrosociale. Factorul determinant al delincvenţei pentru  acest  grup  de teorii  constă în  diminuarea funcţiei de control social exersate de comunitate şi în tulburarea ordinii sociale, cauzate de diversitatea normelor de conduită, de mobilitatea populaţiei, de multiplicarea mediilor sociale marginale cu deschidere spre delincvenţă etc. În continuare vom expune esenţa  câtorva din teoriile  ce  țin de această orientare.

•Teoria “dezorganizării sociale” 
La baza acestei teorii stă evoluția delincvenţei drept o consecinţă directă a expansiunii urbane şi a creşterii demografice, a generalizării unor modele de comportament apărute în ariile suburbane şi a accentuării marginalizării unora dintre locuitori.

•Teoria “anomiei sociale” 
În forma ei clasică, teoria “anomiei” a fost enunţată şi elaborată  pentru prima dată de către sociologul francez Em. Durkheim care pornește de la conceperea devianţei ca având un caracter universal,fiind implicată
în fiecare societate. Conform acestui deziderat, în orice societate există inevitabil indivizi care se abat de la tipul colectiv,comiţând crime.  •Teoria „etichetării sociale”Conform acestor teorii, delincvenţa nu este o trăsătură intrinsecă acţiunii unui individ, ci o însuşire conferită acelui comportament de către indivizii care deţin puterea şi influenţa.

Infractionalitatea in randul minorilor

Criminalitatea - fenomen alarmant al lumii contemporane, datorita intensitatii si extinderii cu care se manifesta, nu este doar un fenomen al societatii umane de astazi, ci constituie o trasatura a acesteia, avandu-se in vedere permanenta ei in configuratia fiecarei epoci.
Desemnand ansamblul incalcarilor normelor sociale sanctionate penal savarsite de minori, delincventa juvenila constuituie un fenomen social complex si grav prin consecintele sale negative, nu numai pentru societate, dar si pentru destinul ulterior al minorului. In cadrul cercetarii infractionalitatii juvenile, se retine ca a crescut grupa de minori a populatiei si in acelasi timp se constata o tendinta ascendenta a delincventei in randul minorilor, paralel cu gravitatea faptelor savarsite. In acest context s-au formulat si utilizat variate metode si procedee in scopul prevenirii si combaterii acestui fenomen.
Delincventa juvenila este un produs istoric rezultat din interactiunea unor procese sociale relativ autonome cu procese psiho-morale proprii in formarea minorilor.
Explicarea si intelegerea justa a cauzelor savarsirii unei infractiuni concrete este conditionata de persoana infractorului, a factorilor de ordin subiectiv care au actionat in situatia concreta data.
Anumite studii in criminologie permit observarea actiunii unui anumit numar de evenimente din viata asupra activitatii infractionale, deoarece la varsta adolescentei, viata spirituala a minorului este in curs de dezvoltare, el nu a dobandit inca o experienta sociala suficienta si anumite imprejurari pot contribui la formarea necorespunzatoare a personalitatii sale.
Factorii care influenteaza comportamentul minorului in legatura cu faptele infractionale pot fi de natura familiala, scolara, sociala.
Definirea conceptului de comportament delincvent 
Delincvența prezintă o serie de manifestări antisociale care are un grad de periculozitate și gravitate din punctul de vedere al consecințelor comportamentelor delincvente ale adolescenților, afectând valorile, normele sociale protejate de normele juridice penale. Termenul desemnează conduite inadecvate ale tinerilor care n-au împlinit vârsta majoratului, fiind aplicat celor care încalcă legea, dar și celor care se integrează în anturaje potențial delincvente.
Cauzele conduitei delincvente la adolescenți 
Delincvența în rândul adolescenților este manifestată prin incapacitatea acestor minori de a se adapta la normele de conduită din societate. Făcând referire la multe studii s-au identificat anumite cauze ale delincvenței, acestea fiind: creșterea după 1898 a abandonului școlar, lipsa unei activități utile, lipsa de supraveghere permanentă de către părinți, supraveghetori, tutori, familiile dezorganizate din rândul cărora provin minori infractori, necunoașterea din timp a anturajului, consumul de către unii minori de substnțe halucinogene și alcool pentru creșterea unor stări euforice. Aceste tulburări comportamentale se pot manifesta prin fuga de acasă, comportamente suicidare sau agresive. Delincvența juvenilă este determinată de imaturitatea afectivă, dorința de nou și de a experimenta lucruri riscante.
De la comportamentul deviant la delincvență 
Eșecurile în anumite domenii ale vieții lasă adolescenților sentimentul lipsei de valoare, scăderea stimei de sine, confuzie de identitate, astfel iscându-le conflicte interioare destul de puternice care pot duce la dezechilibre emoționale și în cele din urmă la un comportament deviant. În societatea contemporană tendința adolescenților de a se alătura unor grupuri de referință are un impact destul de mare asupra comportamentului lor, deoarece pe de-o parte le poate permite afirmarea de sine, conștientizarea dorinței de a se delimita de autoritatea familiei și a școli, dar pe de altă parte nu toate grupurile pot avea efecte benefice asupra lor. Existența a numeroase grupuri care se ocupă de fapte ilicite, grupuri cu recidiviști sau cu antecedente penale reprezintă o sursă de atracție pentru adolescenții cu probleme de socializare, conducându-i să se antreneze spre fapte deviante și apoi delincvente care au un grad mare de periculozitate pentru societate (violuri, furturi, tâlhării).

În concluzie, unele persoane trec rapid de la un comportament deviant la delincvență și astfel, ajung să fie închise:

 
 

 Surse biografice:www.scribd.com
                   www.studentie.ro
                   www.wikipedia.ro
                   www.cognia.ro
                   www.rasfoiesc.ro

Realizatori: Rață Roxana;
                     Țăranu Bianca;
                     Maftei Adina.