Familia

 Familia

Familie în sociologie înseamnă o grupă în care membrii familiei sunt înrudiți între ei prin legături de sânge sau prin căsătorie. Un alt aspect este importanța economică a familiei, care este considerată celula de bază a societății umane.

O familie de azi

Termenul "Familie" se poate referi la:

• Familie (societate) o grupă de indivizi (în societate) înrudiți între ei prin legături de sânge sau prin căsătorie

• Familie (drept) un termen juridic care înglobează anumite drepturi și îndatoriri

• Familie (biologie) reprezintă o grupă de animale sau plante cu anumite caractere comune grupei.

• Familie (matematică) reprezintă o mulțime cu elemente comune

• Familie (astronomie) este o grupare de asteroizi cu orbite asemănătoare

• Familie (muzică) este o grupă de instrumente muzicale cu sistem de construcție sau de funcționare asemănătoare

• „Familie (cosa nostra)” în unele subculturi există organizații criminale care se numesc „familie” ca de exemplu mafia, (care de fapt nu au nici o legătură cu familia)

Etimologie.

Originea latină a termenului este familia care provine de la „famulus - sclav de casă”, înțelesul cuvântului s-a schimbat în decursul timpului. In trecut familia era proprietatea bărbatului (pater familias), ca soția, copiii, sclavii, sclavii eliberați și tot avutul, nefiind de fapt între ei relații familiare ci era considerată o proprietate subordonată, astfel tatăl nefiind numit pater ci genitor.

Funcțiile familiei.

Familia are mai multe funcții sociale și biologice: Funcția biologică de reproducție umană a familiei este controversată. Ca bază biologică o familie depinde de capacitatea de reproducție (fecunditatea) soției și bărbatului.

Familie din anii 1900

In prezent acest punct nemai fiind concludent deoarece o familie poate adopta copii. Prin reproducție de fapt se înțelege capacitatea de a produce urmași pentru asigurarea generației următoare. Astfel familia pregnează calitatea de reproducție a unei societăți.
Sunt trei funcții sociale elementare a familiei:

• Funcția de socializare, ca și acea de educare, prin formarea capacității de adaptare și motivare în conviețuirea socială.

• Funcția economică, o funcție importantă pentru multe familii, prin care se realizează asigurarea materială și protejarea copiilor față de lipsuri și boli.

• Funcția politică, care asigură copiilor o poziție legitimă în societatea existentă, această funcție a familiei poate duce la fetișism.

Din aceste trei funcții se poate distinge și:

• funcția religioasă a familiei, care de fapt joacă un rol în funcția de socializare a famliei, prin transmiterea la generația următoare a tradițiilor religioase.
• funcția juridică a familiei, care este cuprinsă în constituție, și care are scopul protejării familiei în societate (plătirea alocațiilor, întreținerii copiilor, stabilirea legilor de adoptare sau moștenire etc.)
• funcția economică a familiei este întregită de funcția de timp liber și recreere a familiei (ca sport)

  Forme de familie.

  O formă de familie care a apărut în istorie a fost familia matriarhală (capul familiei fiind mama) sau mai târziu patriarhală (capul familiei fiind tatăl).
  În cultura occidentală se subînțelege sub termenul de familie o pereche căsătorită compusă din tată și mamă care au copii, o familie cu copii fiind modelul ideal al unei familii în societate.
  Există și altă clasificare tipologică a familiei, respectiv familiile monogame (doar două persoane sunt căsătorite), formă larg acceptată în prezent, și familiile poligame (îndeosebi un singur barbat căsătorit cu mai multe femei).
  Forme moderne de familie au apărut ca perechi necăsătorite care sunt considerați parteneri cu sau fără copii proprii sau adoptați.
  In decursul istoriei s-a diferențiat în Europa termenul de „familie mare” unde pot trăi împreună mai multe generații, sau de „familie mică” cu un număr de membri de familie mai restrâns.
  
  Familia nucleară (numită si familie simplă) este acea familie compusă din soț, soție împreună cu copiii minori care locuiesc și se gospodăresc împreună. Acesta combinație este considerată unitatea minimală de organizare socială, ea reprezentand nucleul tuturor celorlalte forme de structuri familiale.
  Familia extinsă (numită și familie lărgită sau familie compusă) cuprinde pe lângă nucleul familial și alte rude sau alte generații. Ea include suplimentar față de copii și părinții acestora, bunicii copiilor (părinții celor doi părinți), unchii și mătușile copiilor (adică fratii și surorile părinților împreună cu soții și soțiile lor), verii primari (fii și ficele unchilor și mătușilor copiilor) dar uneori chiar și străbunicii copiilor (părinții bunicilor). De regula, într-o familie extinsă traiesc și se gospodaresc împreună trei generații: copiii, parintii, și bunicii.
  Familia monoparentală este acel tip de familie în care copiii locuiesc doar cu unul dintre părinți. Acest lucru se poate întâmpla ca urmare a divorțului, a separării părinților, a decesului unuia dintre părinți, a înfierii de către un adult a unui minor sau ca urmare a deciziei unei femei de a da naștere unui copil fără a fi căsătorită sau fără a locui cu un bărbat.
  . 
• Olaru Ana-Maria
• Popescu Constantin
• Diaconu Petrisor

Devianța și delincvența

                Devianță și delincvență  
1.Devianța și delincvența: precizări conceptuale

Ca noțiune larg utilizată în societatea contemporană, noțiunea de devianță desemnează, în înțelesul său cel mai general, îndepărtarea, abaterea sau noncomformismul indivizilor față de normele și valorile sociale. În acest sens, o serie de autori consideră devianța ca fiind alcătuită din acele comportamente care violează normele (scrise sau nescrise) ale societății sau ale unui grup social. Deci, un comportament deviant este un comportament „atipic”, care se abate de la poziția standard și încalcă normele recunoscute si acceptate în cadrul unei societăți. Ca și criteriile de definire, criteriile de clasificare ale devianței sunt multiple. Cele mai frecvente criterii de clasificare țin de:
a)natura devianţei

 •devianţa pozitivă, care se referă la finalităţile pozitive ale unui act deviant (inovaţia, invenţia);
 •devianţa negativă, îndreptată contra valorilor unui grup social(infracţiunile);

b)forma de manifestare a devianţei
 •devianţa “deschisă”, identificată de agenţiile de control social;
 •devianţa “ascunsă”, care caracterizează cel mai des “patologiile sexuale” sau actele de corupţie;

c)tipul de devianţă 
  •devianţa penală (infracţiunile);
  •devianţa sexuală (delictele sexuale);
  •devianţa politică (terorismul);
  •devianţa religioasă (fanatismul);
  •devianţa autoagresivă (suicid, consumul de droguri);
  •devianţa familială (maltratarea);

d)caracterul individual sau de grup al devianţei:  
Spre deosebire de devianţa strict “individuală”, cea de“grup” implică socializarea în cadrul unor subculturi deviante, la baza cărora stau anumite norme,valori şi stiluri de viaţă (cazul organizaţiilor criminale, al rețelei prostituției   și al vânzării de droguri).

e)caracterul “normal” sau “patologic” al actului de devianţă comis: Devianţa aşa-zis “normală” este considerată de cea mai mare parte a membrilor grupului social sau a societăţii ca o practică firească, deoarece este manifestată sau practicată de largi segmente ale populaţiei (fumatul, consumul de alcool).

Spre deosebire de devianţa normală,devianţa patologică intră în conflict cu morala publică şi normele sociale, ameninţând stabilitatea şi securitatea socială
a grupurilor. Din această categorie face parte delincvenţa, care implică reacţii puternice de control social. În ansamblul formelor particulare de devianţă, delincvenţa (sau infracţionalitatea) are gradul cel mai ridicat de periculozitate, deoarece afectează cele mai importante  relaţii şi valori sociale şi încalcă regulile şi normele morale sau juridice care orientează comportamentele indivizilor. În literatura de specialitate se disting următoarele trăsături ale delincvenţei:
 

a)încălcarea unei anumite legi care prescrie acţiuni împotriva celor care săvârșesc acest lucru;

 b)manifestarea unui comportament contrar codurilor morale ale grupului;

c)săvârşirea unei acţiuni antisociale cu caracter nociv pentru indivizi sau grupuri sociale. Fenomenul delincvent prezintă aspecte şi forme diferite, în funcţie de săvârşirea, descoperirea şi sancționarea faptelor penale comise de către diferiţi indivizi. Pe baza acestor criterii literatura de specialitate face distincţie între următoarele categorii de delincvenţă :
 

a)delincvența reală, săvârşită ca atare în realitate, denumită adeseori “cifra neagră” a delincvenţei, alcătuită din totalitatea manifestărilor antisociale care au avut loc în realitate; 

b)delincvența descoperit ă,reprezentată de acea  parte  a faptelor  antisociale săvârşite, care  a  fost identificată de către organele de control social;  

c)delincvenţa judecată reprezintă acea parte din delincvenţa“descoperită” care ajunge să fie judecată.
   

  La prima vedere, delincvenţa apare ca fenomen juridic,dar prin determinările sale profunde, prin consecinţele induse ea reprezintă un fenomen social, deoarece abaterile şi încălcările legii lezează cele mai importante valori şi relaţii sociale. Anume prin încălcarea acestora delincvenţa dobândeşte un caracter antisocial, devenind obiectul de studiu al mai multor Ştiinţe sociale, cum sunt: sociologia,criminologia, psihologia etc. Amploarea şi intensitatea fenomenului de delincvenţă socială obligă la luarea în considerare a întregului complex de determinante, dintre care cele mai importante sunt:

 -dimensiunea statistică, de evidenţiere evolutivă în timp şi spaţiu a fenomenului de delincvenţă (în procente, medii);

-dimensiunea juridică care evidenţiază:
•tipul normelor juridice violate prin acte antisociale;
•gravitatea prejudiciilor produse;
•felul sancţiunilor adoptate;
•modalităţile de resocializare a persoanelor delincvente;

-dimensiunea sociologică, pune accentul pe explicarea şi prevenirea socială a delictelor în raport cu multiple fenomene de dezorganizare existente în societate;

-dimensiunea psihologică, evidenţiază structura personalităţii delincvente, atitudinea delincventului faţă de fapta comisă;
-dimensiunea economică subliniază aşa-zisul cost al delictului prin evidenţierea consecinţelor directe şi indirecte ale diferitelor delicte din punct de vedere material;

-dimensiunea prospectivă presupune studierea evoluţiei în viitor a delincvenţei.
       Trecerea în revistă a acestor dimensiuni atestă caracterul interdisciplinar al fenomenului de delincvenţă, ceea ce face extrem de dificilă abordarea şi studierea ansamblului de infracţiuni produse într-o societate.

Concepţii asupra determinismului social al fenomenului de delincvenţă:
În literatura sociologică există un şir  de  teorii  care  relaţionează delincvenţa cu  etiologiile macrosociale. Factorul determinant al delincvenţei pentru  acest  grup  de teorii  constă în  diminuarea funcţiei de control social exersate de comunitate şi în tulburarea ordinii sociale, cauzate de diversitatea normelor de conduită, de mobilitatea populaţiei, de multiplicarea mediilor sociale marginale cu deschidere spre delincvenţă etc. În continuare vom expune esenţa  câtorva din teoriile  ce  țin de această orientare.

•Teoria “dezorganizării sociale” 
La baza acestei teorii stă evoluția delincvenţei drept o consecinţă directă a expansiunii urbane şi a creşterii demografice, a generalizării unor modele de comportament apărute în ariile suburbane şi a accentuării marginalizării unora dintre locuitori.

•Teoria “anomiei sociale” 
În forma ei clasică, teoria “anomiei” a fost enunţată şi elaborată  pentru prima dată de către sociologul francez Em. Durkheim care pornește de la conceperea devianţei ca având un caracter universal,fiind implicată
în fiecare societate. Conform acestui deziderat, în orice societate există inevitabil indivizi care se abat de la tipul colectiv,comiţând crime.  •Teoria „etichetării sociale”Conform acestor teorii, delincvenţa nu este o trăsătură intrinsecă acţiunii unui individ, ci o însuşire conferită acelui comportament de către indivizii care deţin puterea şi influenţa.

Infractionalitatea in randul minorilor

Criminalitatea - fenomen alarmant al lumii contemporane, datorita intensitatii si extinderii cu care se manifesta, nu este doar un fenomen al societatii umane de astazi, ci constituie o trasatura a acesteia, avandu-se in vedere permanenta ei in configuratia fiecarei epoci.
Desemnand ansamblul incalcarilor normelor sociale sanctionate penal savarsite de minori, delincventa juvenila constuituie un fenomen social complex si grav prin consecintele sale negative, nu numai pentru societate, dar si pentru destinul ulterior al minorului. In cadrul cercetarii infractionalitatii juvenile, se retine ca a crescut grupa de minori a populatiei si in acelasi timp se constata o tendinta ascendenta a delincventei in randul minorilor, paralel cu gravitatea faptelor savarsite. In acest context s-au formulat si utilizat variate metode si procedee in scopul prevenirii si combaterii acestui fenomen.
Delincventa juvenila este un produs istoric rezultat din interactiunea unor procese sociale relativ autonome cu procese psiho-morale proprii in formarea minorilor.
Explicarea si intelegerea justa a cauzelor savarsirii unei infractiuni concrete este conditionata de persoana infractorului, a factorilor de ordin subiectiv care au actionat in situatia concreta data.
Anumite studii in criminologie permit observarea actiunii unui anumit numar de evenimente din viata asupra activitatii infractionale, deoarece la varsta adolescentei, viata spirituala a minorului este in curs de dezvoltare, el nu a dobandit inca o experienta sociala suficienta si anumite imprejurari pot contribui la formarea necorespunzatoare a personalitatii sale.
Factorii care influenteaza comportamentul minorului in legatura cu faptele infractionale pot fi de natura familiala, scolara, sociala.
Definirea conceptului de comportament delincvent 
Delincvența prezintă o serie de manifestări antisociale care are un grad de periculozitate și gravitate din punctul de vedere al consecințelor comportamentelor delincvente ale adolescenților, afectând valorile, normele sociale protejate de normele juridice penale. Termenul desemnează conduite inadecvate ale tinerilor care n-au împlinit vârsta majoratului, fiind aplicat celor care încalcă legea, dar și celor care se integrează în anturaje potențial delincvente.
Cauzele conduitei delincvente la adolescenți 
Delincvența în rândul adolescenților este manifestată prin incapacitatea acestor minori de a se adapta la normele de conduită din societate. Făcând referire la multe studii s-au identificat anumite cauze ale delincvenței, acestea fiind: creșterea după 1898 a abandonului școlar, lipsa unei activități utile, lipsa de supraveghere permanentă de către părinți, supraveghetori, tutori, familiile dezorganizate din rândul cărora provin minori infractori, necunoașterea din timp a anturajului, consumul de către unii minori de substnțe halucinogene și alcool pentru creșterea unor stări euforice. Aceste tulburări comportamentale se pot manifesta prin fuga de acasă, comportamente suicidare sau agresive. Delincvența juvenilă este determinată de imaturitatea afectivă, dorința de nou și de a experimenta lucruri riscante.
De la comportamentul deviant la delincvență 
Eșecurile în anumite domenii ale vieții lasă adolescenților sentimentul lipsei de valoare, scăderea stimei de sine, confuzie de identitate, astfel iscându-le conflicte interioare destul de puternice care pot duce la dezechilibre emoționale și în cele din urmă la un comportament deviant. În societatea contemporană tendința adolescenților de a se alătura unor grupuri de referință are un impact destul de mare asupra comportamentului lor, deoarece pe de-o parte le poate permite afirmarea de sine, conștientizarea dorinței de a se delimita de autoritatea familiei și a școli, dar pe de altă parte nu toate grupurile pot avea efecte benefice asupra lor. Existența a numeroase grupuri care se ocupă de fapte ilicite, grupuri cu recidiviști sau cu antecedente penale reprezintă o sursă de atracție pentru adolescenții cu probleme de socializare, conducându-i să se antreneze spre fapte deviante și apoi delincvente care au un grad mare de periculozitate pentru societate (violuri, furturi, tâlhării).

În concluzie, unele persoane trec rapid de la un comportament deviant la delincvență și astfel, ajung să fie închise:

 
 

 Surse biografice:www.scribd.com
                   www.studentie.ro
                   www.wikipedia.ro
                   www.cognia.ro
                   www.rasfoiesc.ro

Realizatori: Rață Roxana;
                     Țăranu Bianca;
                     Maftei Adina.

SOCIALIZAREA

SOCIALIZAREA

Socializarea este un proces complex de interactiune sociala prin care individul dobandeste cunostinte, valori, atitudini si comportamente necesare pentru participarea efectiva la viata sociala. Prin intermediul socializarii, societatea se reproduce in configuratia atitudinala si comportamentala a membrilor sai.

Personalitate si socializare
Pentru inceput sa vedem care sunt factorii dezvoltarii personalitatatii:
- Mostenirea biologica: Copilul se naste cu anumite preconditionari rezultate din combinarile genetice ale parintilor si din influentele exercitate asupra fatului in timpul sarcinii. Cercetarile mai recente au pus in evidenta ca ereditatea are un rol foarte important in determinarea anumitor trasaturi de personalitate (cum ar fi inteligenta) si putin important in determinarea altor trasaturi (sociabilitatea, atitudinile, interesele, controlul impulsurilor etc.). Cat priveste posibilele legaturi de determinare intre trasaturile fizice si cele comportamentale, pana in prezent nu s-a putut oferi o explicatie stiintifica riguroasa care sa probeze existenta unor asemenea corelatii statistice.
- Mediul fizic: Desi mediul fizic a fost considerat de multe teorii mai vechi ca fiind un factor determinant in modelarea personalitatii, nu s-a putut proba existenta unor legaturi cauzale intre conditiile mediului fizic si personalitate. In toate tipurile de mediu pot fi intalnite toate tipurile de personalitate. Conditiile de mediu, insa, pot influenta anumite trasaturi de personalitate (persoanele ce traiesc in zone sarace in resurse au un comportament mai agresiv decat cele ce vietuiesc in nise ecologice bogate).
- Cultura: Constituie unul dintre factorii importanti de modelare a personalitatii. Trasaturile culturale ale unei societati genereaza anumite particularitati in socializarea copiilor. Prin utilizarea unor elemente si mecanisme socializatoare comune, se formeaza trasaturi comune de personalitate sau o configuratie de trasaturi de personalitate tipica pentru membrii unei societati (in viziunea lui Ralph Linton, aceasta poarta numele de personalitate de baza).
- Experienta de grup: Supravietuirea biologica a copilului nu este posibila fara ajutorul adultilor, iar devenirea sa ca fiinta sociala nu este posibila in afara interactiunii cu un grup. Grupul si, in primul rand, parintii, asigura copilului satisfacerea nevoilor fiziologice si afective. Privati de afectivitate, copiii se dezvolta anormal si ajung la comportamente asociale sau antisociale. Interactiunea cu grupul permite copilului sa-si formeze imaginea despre sine. Imaginea pe care o au oamenii despre ei insisi este in mica parte determinata de dimensiunile obiective ale personalitatii lor si in mare parte de “oglinda” pe care societatea, grupul le-o ofera pentru a se privi.
- Experienta personala: Personalitatea individului este influentata si de experienta proprie de viata. Fiecare individ are o experienta personala unica, prin care el se deosebeste de ceilalti indivizi. Experientele de viata nu se cumuleaza in mod simplu; ele se integreaza. O experienta noua de viata este traita si evaluata din perspectiva experientelor trecute si din perspectiva normelor si valorilor socializate si internalizate (care functioneaza ca o adevarata grila perceptiva). Experienta personala nu este niciodata incheiata pe parcursul vietii individului. Experienta trecuta poate fi reevaluata din perspectiva noilor experiente, producandu-se modificari de atitudini si de comportamente si, prin aceasta, modificari de personalitate.

Procesul de socializare

 Socializarea este un proces de interactiune sociala prin care individul dobandeste cunostinte, valori, atitudini si comportamente necesare pentru participarea efectiva la viata sociala. Socializarea este modalitatea prin care un organism biologic este transformat intr-o fiinta sociala capabila sa actioneze impreuna cu altii. Transferul de cultura de la o generatie la alta se face prin intermediul socializarii.
Principalele tipuri de socializare:
- Socializarea primara: incepe din primele zile de viata (R38) si consta intr-un proces prin care persoana dobandeste informatiile si abilitatile esentiale pentru a participa la viata sociala cotidiana si isi formeaza eul.
- Socializarea anticipativa: inainte de a exercita un anumit rol, individul parcurge o perioada de pregatire in care invata comportamentele pretinse de noul rol, drepturile si indatoririle asociate acestuia. Acest proces de pregatire pentru noul rol este denumit socializare anticipativa. Se realizeaza prin intermediul famolii etc.

- Resocializarea: consta intr-un proces de invatare a unor roluri noi si de abandonare a unor roluri anterioare (R39). O persoana care iese la pensie isi abandoneaza o mare parte din rolurile anterioare si intra intr-un nou rol, cel de pensionar.
- Socializarea speciala realizata in institutiile totale: Institutiile totale (concept introdus de Erving Goffman) sunt locuri in care oamenii sunt izolati de restul societatii pentru o perioada lunga de timp si in care comportamentele lor sunt strict reglementate (o manastire, un penitenciar, serviciul militar etc.) (R41) (R42)
- Socializarea pozitiva: Este cea conforma cu valorile, normele si asteptarile sociale dezirabile si promovate de catre societate. Mai este numita si socializare concordanta.(R40)
- Socializarea negativa: Este cea contrara asteptarilor, valorilor si normelor sociale generale, dar conforma cu cele ale unui grup periferic sau ale unei anumite subculturi. Mai este numita si socializare discordanta
Agenti socializarii
  Fiecare individ are o experienta socializatoare unica si o personalitate unica.
-Familia: este nu numai locul in care copilul se naste si traieste prima perioada din viata, dar si principalul agent al socializarii. Ea este intermediarul dintre societatea globala si copil, locul in care se modeleaza principalele componente ale personalitatii. In socializarea realizata la nivelul familiei, un rol important il are imitatia. De asemenea, socializarea familiala se face si in functie de rolul pe care parintii il anticipeaza pentru copiii lor. Cercetarile recente de sociologia familiei arata ca, in societatile urbane moderne, familia a pierdut o parte din importanta sa socializatoare traditionala.(R64)
- Grupurile perechi: sunt formate din persoane care au aproximativ aceeasi varsta (R43). Se manifesta ca agenti puternici de socializare, mai ales in perioada copilariei si adolescentei. Grupurile perechi ofera copiilor posibilitatea sa se manifeste independent, in afara controlului parintilor. Spontaneitatea copiilor, limitata sau cenzurata de catre adulti sau autocenzurata, se manifesta liber, in absenta adultilor. Grupurile perechi ofera copiilor posibilitatea sa interactioneze ca egali, ca parteneri de cooperare si competitie cu acelasi statut.

- Scoala: este un agent socializator complex, care ofera atat informatii, calificari, cat si un intreg climat valoric si normativ, formal si informal. Elevii si studentii invata nu numai din cele prezentate de profesori, dar si din interactiunea cu ceilalti elevi si studenti, din comportamentul afectiv al profesorilor, din modul de organizare a scolii.
- Mijloacele de comunicare in masa: tind sa devina, in societatile dezvoltate, unul din principalii agenti de socializare. Ele au atat efecte pozitive, cat si efecte negative; efectele lor socializatoare sunt in dependenta cu continutul mesajului (R44). Copiii care privesc la televizor emisiuni prosociale sunt mai dispusi pentru cooperare, ajutor, prietenie, decat cei care privesc emisiuni cu un continut neutru sau in care se prezinta comportamente violente.
Socializarea mai poate fi realizata si de catre organizatiile religioase, politice, de asociatii voluntare si, in mod difuz, de ansamblul comunitatii in care traieste individul.
    Avand o anumita ereditate, traind intr-un anumit mediu si sub actiunea unor combinatii foarte diverse de agenti socializatori

http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/sociologie/Personalitate-si-socializare99.php

http://www.studentie.ro/referate/sociologie/referat-socializarea_i46_c997_97825.html

REALIZATORI:Leahu Ligia,David Andreea-Maria,Dulhac Emilia